În ajunul aniversării mele de șaisprezece ani, mă lupt cu pierderea mamei și cu răceala dintre mine și tata, Ion. Sora mea vitregă, Andreea, pare mereu să fie favorita, iar visurile și sentimentele mele sunt ignorate. În această atmosferă apăsătoare, încerc să-mi găsesc vocea, în ciuda durerii și a neînțelegerii.
Mă numesc Vesna și povestea mea începe într-o după-amiază sufocantă de iulie, când am realizat că fiica mea, Ana, nu mai era copilul pe care îl știam. Vara aceea a fost un carusel de frici, certuri și revelații dureroase despre cât de puțin ne cunoaștem uneori cei dragi. Am învățat că iubirea nu e întotdeauna suficientă pentru a ne salva unii pe alții, dar e singura punte care ne poate aduce din nou împreună.
În pragul celor șaisprezece ani, am rămas fără mama mea și cu un tată rece, care pare să nu mă vadă. În timp ce sora mea vitregă primește toată atenția, eu mă lupt cu sentimentul de nedreptate și cu dorința de a fi iubită. Aceasta este povestea mea despre curaj, durere și căutarea propriei identități.
Mă numesc Andreea și am fost dată afară de la balul liceului pentru că am purtat o rochie cu flori. În parcare, cu ochii în lacrimi, mi-am sunat cea mai bună prietenă, simțindu-mă nedreptățită și umilită. Totuși, am găsit puterea să mă ridic și să-mi recapăt demnitatea într-un loc neașteptat: balul verișoarei mele.
Sunt Mariana și vara asta am trăit cea mai mare dezamăgire ca mamă. Am crezut că fiica mea, Ana, e la un retreat de dezvoltare personală, dar adevărul era cu totul altul. Povestea noastră e despre încredere, minciuni și cât de greu e să-ți protejezi copilul când nu mai vrea să fie copil.
Totul a început cu o ceartă la masa de Paște, când mama a adus încă un pulover roz pentru Mara. Între generații, gusturile și orgoliile s-au ciocnit, iar eu am rămas prinsă la mijloc, încercând să împac două lumi care nu se mai înțeleg. Mă întreb dacă există vreo cale să ne regăsim fără să ne pierdem una pe cealaltă.
