Am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare când am auzit, din întâmplare, că nimic din casa în care trăiam nu era al nostru, deși muncisem ani întregi acolo. M-a durut mai tare tăcerea soțului meu decât vorbele soacrei, pentru că am înțeles că mă lăsase singură într-o luptă care ne privea pe toți. În seara în care am refuzat să mai tac, am ales pentru prima dată demnitatea mea și viitorul copiilor mei, chiar dacă asta însemna să-mi stric familia.