De când s-a îmbolnăvit mama, viața mea s-a transformat într-o continuă alergătură, cu inima sfâșiată între datoria față de familie și dorința mea disperată de liniște. Adesea mă întreb dacă nu cumva egoismul de a-mi dori doar o oră de tăcere mă face un om rău, sau dacă e firesc să simt nevoia să fug din când în când din calea sacrificiilor mereu crescânde. În cele din urmă, răspunsul pare mereu la fel de departe, iar liniștea e doar o amintire.