Am stat în pragul bucătăriei cu farfuria în mână și l-am auzit pe soțul meu spunând, fără să mă privească, că exagerez și că el e doar obosit. În clipa aia am simțit ceva foarte rușinos și dureros: nu mă mai luptam pentru căsnicia mea, mă umileam ca să primesc firimituri de atenție. Cu ajutorul mamei mele și al celei mai bune prietene, am înțeles că mă pierdeam pe mine încercând să țin aproape un om care nu mă mai vedea cu adevărat.