Totul a început într-o seară de noiembrie când, la 62 de ani, am stat lângă soțul meu și mi-am dat seama că nu mai avem aproape nimic de împărțit. De Ziua Recunoștinței, copiii ne-au lăsat să avem grijă de câinele lor, iar liniștea casei noastre a făcut golul dintre noi și mai vizibil. Mi-am rememorat întreaga viață, bătăliile și momentele de tandrețe, și nu am putut să nu mă întreb: cum am ajuns aici, să ne despărțim exact când ar fi trebuit să ne bucurăm de rodul muncii noastre împreună?