Sunt Mihai Ionescu și acum un an, viața mea s-a rupt în două: mi-am pierdut fetița, Ioana, într-un accident provocat de băiatul vecinilor, Vlad. Între durerea cumplită și ura care mă roade, încerc să aflu dacă pot vreodată să iert sau dacă am să rămân prizonierul propriei mele suferințe. Povestea mea e despre disperare, vină și căutarea unui strop de lumină într-o noapte fără sfârșit.
Povestea mea începe cu un telefon de la mama, într-o dimineață banală de sâmbătă, care avea să ne zdruncine lumea din temelii. Am aflat, împreună cu sora mea, un secret dureros pe care părinții noștri l-au ascuns patruzeci de ani. Nimic nu ne-a pregătit pentru dezvăluirea care ne-a pus la îndoială tot ce știam despre familie.
Am fost copilul pe care nimeni nu l-a dorit, crescută la marginea satului, mereu privită cu suspiciune. Într-o zi, când toți voiau să omoare un cal sălbatic, am simțit că trebuie să fac ceva, chiar dacă toți erau împotriva mea. Povestea mea e despre curaj, speranță și cum am învățat să mă salvez pe mine însămi.
