Într-o zi de vară, am rămas fără Ana, logodnica mea, cu doar două săptămâni înainte de nuntă. Am descoperit cât de mult își dorea ea acea zi și am decis să îi împlinesc visul, chiar dacă inima mea era sfâșiată. Povestea mea este despre iubire, pierdere și curajul de a merge mai departe, chiar și atunci când totul pare pierdut.
Într-o seară ploioasă, am alergat prin gara din Ploiești, cu inima frântă, căutând vocea lui Andrei, soțul meu pierdut. De când a murit, singura mea alinare era să-i aud vocea în difuzoarele gării, acolo unde a lucrat o viață. Când au înlocuit anunțurile lui cu o voce străină, am simțit că-l pierd pentru a doua oară și am pornit o luptă disperată să-l aud din nou.
Totul a început când am primit vestea că bunica mi-a lăsat apartamentul ei din București. Deși părea o binecuvântare, am descoperit rapid că moștenirea vine cu o responsabilitate uriașă: grija pentru ea, acum când memoria i se destramă pe zi ce trece. Povestea mea e despre sacrificii, conflicte de familie și întrebarea care nu-mi dă pace: cât de departe trebuie să mergi pentru cei care te-au crescut?
