Nu o să uit niciodată ziua în care proprietarul mi-a lăsat bagajele pe palier, iar eu stăteam cu cei doi copii și nu știam unde să mergem. Am fost furioasă, speriată și neîncrezătoare în toți, mai ales când oamenii încercau să mă ajute și eu vedeam în orice gest o umilință. Dar tocmai vecinii și câteva cunoștințe, împreună cu drumurile nesfârșite la primărie și la Direcția Socială, ne-au scos din prăpastie și ne-au dat din nou un acoperiș deasupra capului.