Am strâns bani o viață întreagă, din salariu și apoi din pensie, tăind de la mine orice mică bucurie, ca să-mi ajut fiica să-și ia un apartament. Când i-am dat tot ce aveam, am crezut că ne va apropia, dar m-am trezit tot mai des lăsată la ușă, ignorată și tratată ca și cum prezența mea încurca. Încă mă doare ce s-a întâmplat între noi, dar încerc să înțeleg dacă o mamă poate să ajute fără să se piardă pe sine și dacă o fiică poate să fie independentă fără să uite cine a ținut-o în spate când i-a fost greu.