Am fugit din sat cu fata mea după 17 ani de bătăi. Toți îmi spuneau să mă întorc la el, dar în seara în care a ridicat mâna la copilul nostru, am înțeles că dacă mai rămân, ne îngroapă pe amândouă de vii

Am fugit din sat cu fata mea după 17 ani de bătăi. Toți îmi spuneau să mă întorc la el, dar în seara în care a ridicat mâna la copilul nostru, am înțeles că dacă mai rămân, ne îngroapă pe amândouă de vii

Am trăit șaptesprezece ani cu frica în oase, lângă un bărbat care se îneca în alcool și ne îneca și pe noi odată cu el. În noaptea în care și-a lovit propria fiică, am plecat din sat cu o plasă de haine și cu sufletul făcut bucăți, deși toți mă împingeau să mă întorc. Mi-am crescut copilul departe de violență, în București, și chiar dacă a fost greu și m-am simțit singură, am învățat că uneori salvarea unei căsnicii înseamnă, de fapt, să o lași să moară.

Am ales să nu mai fiu o umbră în propria casă

Am ales să nu mai fiu o umbră în propria casă

Zece ani de control subtil și izolare te pot transforma într-o umbră a propriei persoane. Până în momentul în care o singură ofertă și un act de curaj îți pun în față cea mai teribilă dilemă: siguranța unei cuști aurii sau riscul unei libertăți necunoscute.

Niciodată nu am crezut că viața mea va depinde de faptul că mă prefac moartă – Confesiunea dramatică a unei femei din România despre violența domestică și fuga spre libertate

Niciodată nu am crezut că viața mea va depinde de faptul că mă prefac moartă – Confesiunea dramatică a unei femei din România despre violența domestică și fuga spre libertate

Numele meu este Maria Popescu, am cincizeci și opt de ani și nu mi-aș fi imaginat niciodată că voi ajunge să-mi salvez viața prefăcându-mă moartă. Am trăit ani de zile în umbra fricii, sub același acoperiș cu omul care ar fi trebuit să mă protejeze. Povestea mea este despre curaj, disperare și renaștere într-un orășel românesc unde am învățat să trăiesc din nou.