Am simțit cum mi se taie picioarele în ziua în care soțul meu a intrat pe ușă cu ochii goi și mi-a spus că a fost concediat. Eu și el munceam amândoi pe normă întreagă, dar tot nu reușeam să-i oferim fetei noastre un colț decent al ei, iar refuzul rece al părinților lui ne-a rupt ceva în suflet. Când datoriile au început să ne sufoce, am luat cea mai dureroasă și, poate, cea mai sănătoasă decizie: să trăim mai puțin, dar să nu mai așteptăm nimic de la nimeni.